Home » Istorie » Identitatea celui de al patrulea spion sovietic care a furat secretele bombei atomice a fost făcută publică după 70 de ani

Identitatea celui de al patrulea spion sovietic care a furat secretele bombei atomice a fost făcută publică după 70 de ani

Identitatea celui de al patrulea spion sovietic care a furat secretele bombei atomice a fost făcută publică după 70 de ani
Publicat: 02.12.2019
Autorităţile americane au făcut publice numele a trei dintre cei patru spioni care au furat secretele armelor nucleare pentru Uniunea Sovietică.

Armele nucleare au fost cele care au făcut ca perioada Războiului Rece să fie atât de tensionată, dar, de asemenea, faptul că ambele super-puteri au deţinut un astfel de armament a fost factorul care a împiedicat distrugerea echilibrului dintre ele.

Statele Unite ale Americii au derulat Proiectul Manhattan prin care au obţinut focoasele nucleare pe care le-au folosit pe teritoriul japonez, acestea au fost cele care au pus capăt celui de Al Doilea Război Mondial şi, conform experţilor în geopolitică şi strategie militară, au transmis un mesaj clar care să descurajeze un posibil Al Treilea Război Mondial către Uniunea Sovietică.

Pentru a-şi asigura securitatea, autorităţile sovietice au decis să producă o bombă nucleară proprie. Între anii 1950 şi 1948, spionii au transmis detalii ale construcţiei unui astfel de dispozitiv către cercetătorii sovietici. Anchetele FBI au dus la descoperirea a patru spioni implicaţi în această operaţiune de spionaj în laboratoarelor din Los Alamos, de-a lungul timpului au fost făcute publice identităţile a trei dintre aceştia: David Greenglass, Klaus Fuchs şi Theodore Hall. Identitatea celui de al patrulea a rămas ascunsă publicului, numele acestuia fiind pomenit doar de câteva ori în miile de pagini ale anchetelor realizate de către agenţii federali, notează Live Science.

În 2011, documentele legate de actele de spionaj realizate de către angajaţii Laboratorului Los Alamos pentru Uniunea Sovietică au fost desecretizate şi au fost analizate de către istoricii John Earl Haynes şi Harvey Klehr, cei doi colaborând în trecut pentru a scrie câteva cărţi legate de spionajul sovietic în America.

După ce au analizat documentele desecretizate, cei doi istorici au stabilit că identitatea celui de al patrulea spion sovietic, cunoscut doar după numele său de cod „Godsend”, era Oscar Seborer. Cei doi cercetători au folosit documentele FBI, precum şi informaţiile culese în cadrul operaţiunii SOLO, în care au fost supravegheaţi membrii Partidului Comunist din Statele Unite.

Sober provenea dintr-o familie de evrei din Polonia şi avea legături cu serviciile de spionaj sovietice şi cu Partidul Comunist american. Conform datelor oficiale, acesta era specializat în inginerie electrică şi s-a înrolat în Armata SUA în anul 1942, fiind transferat în 1944 la baza Los Alamos, în cadrul Proiectului Manhattan. Ofiţerii superiori îl considerau un risc de securitate din cauza legăturilor sale cu simpatizanţii comunişti, dar nu au presupus că ar fi fost implicat în activităţi de spionaj.

Detaliile legate de informaţiile pe are Sober le-a divulgat sunt neclare, totuşi, după cum arată şi arhivele sovietice, el şi familia sa făceau parte dintr-o reţea de spionaj. Conform infromaţiilor oficiale, acesta s-a stabilit, împreună cu familia sa, la Moscova în anul 1952. Oscar Sober a murit în anul 2015.

„În timp ce ştim foarte multe despre informaţiile la care au avut acces Fuchs, Hall şi Greenglass şi unele dintre detaliile exacte pe care le-au oferit sovieticilor; despre Sober ştim doar că a spionat”, au scris cei doi istorici.

Studiul a fost publicat în revista Studies in Inteligence.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin